Grupul de firme Eximprod - prin Centrul Cultural Filantropic „Cuvioasa Parascheva" din Buzău - în parteneriat cu Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei au răspuns călduros memoriului înaintat de Spitalul Județean de Urgență Buzău și au decis să sponsorizeze Secția de Pediatrie cu paturi pediatrice și saltelele aferente, pentru a înlocui integral mobilierul vechi de pe secţie. Un prim transport a sosit azi la spital, urmând ca până la sfârșitul lunii iunie să fie livrate și celelalte paturi.
Managerul spitalului ec. Claudiu Damian: „Doresc să mulţumesc Grupului de firme Eximprod, Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei pentru că au reuşit să facă aceste lucruri minunate aici, în Secţia de Pediatrie. Aceste pătuţuri ne sunt de mare ajutor, având în vedere că cele existente erau foarte vechi. Acest demers va contribui la îmbunătățirea calității serviciilor medicale, iar copiii noștri vor avea parte de grija și de atenția pe care le merită.”