Consiliul Judeţean Buzău
Spitalul Județean de Urgență Buzău

Proiectul „Spitale Color” aduce culoare pe holurile SJU Buzău

Începând de joi, 6 iunie 2019, holurile Spitalului Județean de Urgență Buzău vor căpăta mai multă culoare, spitalul fiind parte din proiectul Spitale Color care-și propune să aducă speranță în spitalele din România, prin donarea de tablouri pentru holurile și sălile de așteptare. Tablourile donate Spitalului din Buzău sunt semnate de Mădălina Radu (liviart.ro), Petre Angela, Zalenschi Andreea, Camelia Vasilescu și Irimia Cristina. Irimia Cristina și Camelia Vasilescu au răspândit acesta idee mai departe și au donat 19 tablouri colectate de la copii și persoane care pictează tablouri.

Proiectul Spitale Color a fost inițiat de Denisa Radu, o  tânără din București, specialist în marketing și comunicare. Tânăra a pornit o campanie de strângere de tablouri, pictate de artiști profesioniști și persoane care pictează din pasiune, pentru a le dona spitalelor de stat din România.

Am pornit inițiativa cu convingerea că mediul în care stăm nu numai că ne influențează starea, dar ne-o poate schimba (în bine sau în rău - în funcție de context). Primul pas al proiectului constă în donarea de tablouri pentru holurile și sălile de așteptare din spitale pentru a schimba, măcar puțin, starea și atmosfera așteptării sau plimbărilor pe holurile spitalelor când ești internat. Proiectul își propune să asigure celor care trec pragul unui spital un mediu mai prietenos, mai colorat, care să le dea speranță că vor fi bine.“  — Denisa Radu, inițiator Spitale Color.

Anual, trec pragul Spitalului Județean de Urgență din Buzău aproximativ 200.000 de persoane.  Claudiu Damian - Manager, Spitalul Județean de Urgență Buzău: „În primul rând, doresc să vă felicit atât pe dvs. personal, cât şi întreaga echipă, pentru acest proiect frumos pe care l-aţi început în spitalele publice din România. De asemenea, doresc să vă mulţumesc că aţi ales Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. Prin acest proiect sunt convins că veţi aduce un plus de culoare şi un strop de optimism pacienţilor internaţi în spital”.

Inițiativa de a colora pereții spitalelor de stat din România a început să se contureze în luna septembrie 2018 când Denisa Radu, din cauza unei probleme de sănătate, a ajuns la camera de gardă, unde a așteptat 5 ore pentru a intra în sala de consultații.

Pe holul îngust al spitalului, oriunde-mi îndreptam privirea, vedeam oameni cu fețele în pământ, îngrijorate, așteptând să-și audă numele strigat pentru consultație. Citeam pe chipurile oamenilor de acolo doar deznădejde și tristețe. În acele ore de așteptare, m-am tot gândit cât de mult ne influențează starea psihică locul în care ne aflăm. Incredibil de mult! Și după toate acele ore petrecute în spital, am simțit că mă întorc acasă mai bolnavă. La câteva zile distanță de această întâmplare, am văzând-o pe mama soțului meu, Mădălina, pictând. Un tablou prindea viața sub ochii mei și un gând a prins culoare și-n mintea mea: spitalele din România au nevoie de un pic de culoare și speranță! Și uite-așa s-a născut proiectul de a colora pereții spitalelor din România”, a scris Denisa în primul anunț de pe Facebook în care vorbea despre proiect.

Proiectul nu ar fi fost posibil dacă Mădălina Radu (liviart.ro), mama soțului Denisei, inginer de profesie care pictează din pasiune, nu ar fi făcut prima donație – 50 de tablouri pictate de ea. Între timp, Mădălina Radu, prin liviart.ro, a donat 180 de tablouri pentru proiect care urmează să fie distribuite către cele 12 spitale înscrise în proiect în acest moment. Totodată, în mai puțin de două săptămâni de la lansarea Campaniei Spitale Color, s-au strâns o mână de oameni minunați, care vor dona tablouri pentru această cauză. Este vorba despre  Monica Bălan, Maria Achim, Corina Bralostitianu, Raluca Axinte, Cătălina Busuioc, Irina Iordache, Cristina Serban, Simona Ciurtin, Iulia Alecu, Roxana Jinga, Margareta Mihuț, Mihaela Gabriela Ionescu, Camelia Elena Vasilescu, Nemes Crina Maria, Alexandrina Moldoveanu, Simona Mitroi și Cristina Iuliana Pana. Iar oamenii care doresc să doneze tablouri nu se opresc aici, unii duc ștafeta mai departe, căutând noi donatori printre pictorii profesioniști sau persoane care pictează din pasiune. Alte persoane, precum Cristina Irimia și Corina Bralostitianu, au fost extrem de implicate în găsirea de donatori de tablouri.

Inițiativa a fost comunicată exclusiv online, și mai specific, doar pe Facebook. La început, n-a avut un nume. #SpitaleColor e numele pe care proiectul l-a preluat de la Răzvan Nistor, el distribuind postarea în care era anunțată inițiativa folosind acest hashtag. Și reacția lui Răzvan Nistor nu a fost singura. Postarea în care anunțam donarea a 50 de tablouri realizate de liviart.ro a strâns în câteva ore câteva sute de distribuiri și aprecieri din diferite colțuri ale României.

În continuare, pentru a duce proiectul mai departe, fiind o cauză socială, fiecare poate ajuta:
  • ești manager de spital? ÎNSCRIE-TE în campanie!
  • ești pictor profesionist sau pictezi din pasiune? DONEAZĂ!
  • ai prieteni care sunt pictori? (fie profesioniști, fie care pictează din pasiune) SPUNE-LE!
  • niciuna dintre cele de mai sus nu se aplică pentru tine? DĂ DE VESTE despre #SpitaleColor către manageri de spital și artiști!

Ajută-ne dând mai departe mesajul pentru a ajunge atât la manageri de spital, cât și la pictori care pot dona tablouri.

Compartiment Relații Publice,
Adriana Bunilă

Galerie

Proiectul „Spitale Color” aduce culoare pe holurile SJU Buzău
Proiectul „Spitale Color” aduce culoare pe holurile SJU Buzău
Proiectul „Spitale Color” aduce culoare pe holurile SJU Buzău
Proiectul „Spitale Color” aduce culoare pe holurile SJU Buzău
Proiectul „Spitale Color” aduce culoare pe holurile SJU Buzău
Proiectul „Spitale Color” aduce culoare pe holurile SJU Buzău
Sus