Mai este puţin timp până la Crăciun şi cu toţii aşteptăm cu nerăbdare Sărbătorile pentru a trăi bucuria acestor momente alături de cei dragi. Crăciunul este însă şi un prilej minunat de a ne gândi la cei din jur şi de a face fapte bune !
Devenit deja tradiţie, şi în acest an, Managerul spitalului ec. Claudiu Damian alături de Consiliul Judeţean Buzău au adus bucurie în suflet micilor pacienţi internaţi pe Secţia Pediatrie şi Chirurgie Pediatrică. „Moş Crăciun” a poposit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău încărcat cu daruri pentru copilaşii internaţi dar şi pentru copiii angajaţilor.
Managerul spitalului, Ec. Damian Claudiu: „Doresc să mulţumesc Domnului Preşedinte - Petre Emanoil Neagu pentru că este alături de noi la aceste evenimente frumoase şi ne bucurăm că putem aduce zâmbete copilaşilor internaţi în spital. De Crăciun putem dărui bucurie unor micuţi care ne dau tuturor o lecție de curaj, luptând zi de zi pentru a se face bine. De asemenea, doresc să mulţumesc grupului de colindători (angajaţi ai spitalului) pentru surpriza pe care ne-au facut-o interpretând colinde româneşti şi fetelor de la corul bisericii Sf. Pantelimon pentru aceste momente deosebite care ne-au emoţionat.“
Sărbători fericite şi La mulţi ani !
Adriana Bunilă