Consiliul Judeţean Buzău
Spitalul Județean de Urgență Buzău

Informare Director Medical - dr. Răzvan Dedu

Vă informăm că noul director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău este dl dr. Răzvan Dedu, medic primar Chirurgie Generală, cu competenţă în Chirurgie laparoscopică.

Dl dr. Răzvan Dedu este născut în data de 27 octombrie 1981, în oraşul Buzău. Este căsătorit şi are doi copii. Dl. dr. Răzvan Dedu este absolvent al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Buzău, promoţia 2000, şi absolvent al Facultăţii de Medicină din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, specializarea Medicină Generală, promoția 2006, în anul 2007 completându-și studiile cu Masterul în Ştiinţe Chirurgicale.

Începând cu luna noiembrie 2018, Dl. dr. Dedu este confirmat ca rezident în specialitatea Chirurgie Generală, prin concurs. Din luna octombrie a anului 2014 este medic specialist Chirurgie Generală, iar colaborarea cu SJU Buzău a început din luna aprilie a anului 2014. Chiar în această lună, a obținut gradul de medic primar Chirurgie Generală, prin concurs.

Dl. dr. Răzvan Dedu are numeroase participări la cursuri şi atestări profesionale, cum ar fi:

  • Curs „Chirurgia cancerului de cap de pancreas” – Sinaia, 2013 - Congres Național;
  • Advanced workshop on rectal cancer- București, 2013;
  • Curs „Traumatologie” - Sinaia 2013 - Congres National;
  • UltraSound in Emergency Department Module - ESTES/SRCUT - Sinaia, 2014;
  • MUSEC Course, E-FAST Module – Sinaia, 2014;
  • Advanced workshop on gastric cancer – București, 2014;
  • Curs „Chirurgie laparoscopică nivel II - tehnici avansate” - București, 2019.

De asemenea, Dl. dr. Răzvan Dedu este membru în Societatea Română de Chirurgie, în Asociația Română de Chirurgie Laparoscopică și alte tehnici intervenționale (ARCE), IASG – International Association of Surgeons and Gastroenterologists, iar din anul 2012, până în prezent, deţine funcţia de trezorier în cadrul Societăţii Române de Chirurgie de Urgență și Traumatologie - Societatea Hernia Training Center.

Compartiment Relații Publice,
Adriana Bunilă

Galerie

Informare Director Medical - dr. Răzvan Dedu
Sus