În ajun de Sfântul Nicolae, Spitalul Județean de Urgență Buzău a fost cuprins de magia colindelor. Elevii clasei a IX-a H ai Liceului cu Program Sportiv Buzău au adus zâmbete și bucurie micuților pacienți, transformând ziua într-un moment cu adevărat special.
Sub coordonarea doamnelor Dana Elena Toma-Nicolau, învățător, și Gabriela Vioreanu, profesor de științe socio-umane, elevii au răspândit emoție și căldură prin colinde tradiționale, creând clipe de neuitat pentru cei internați.
Prima oprire a fost în holul spitalului, unde glasurile lor au umplut atmosfera de sărbătoare. Apoi, elevii au urcat la secțiile de Pediatrie și Chirurgie Pediatrică, continuând să cânte și să împartă pachete cu pijamale, dulciuri și jucării, aducând lumină și speranță în inimile micuților. În total, 300 de pachete au fost oferite, pentru ca toți copiii internați să primească un dar în aceste zile speciale.
Conducerea spitalului mulțumește întregului grup de colindători și cadrelor didactice pentru gestul minunat și pentru bucuria transmisă prin colinde. Prin astfel de momente, elevii aduc optimism și speranță atât pacienților, cât și personalului medical, reamintindu-ne tuturor că adevărata magie a sărbătorilor constă în darul de a dărui.
Adriana Bunilă

