CONSILIUL JUDEŢEAN BUZĂU
SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ BUZĂU

Cancerul de col uterin

O boală care poate fi vindecată

Ţara noastră se situează, din păcate, pe primul loc în Europa la incidența cancerului de col uterin. Anual, peste 4.000 de românce sunt diagnosticate cu această boală, iar din această cauză mortalitatea în această privinţă este de patru ori peste media europeană, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).

Principalii factori de risc ai cancerului de col uterin sunt:
  • Mai mulți parteneri sexuali. Odată cu creșterea numărului de parteneri, cu atât mai mare este șansa de a dobândi HPV;
  • Începerea vieții sexuale din adolescență, timpuriu;
  • Anumite boli cu transmitere sexuală, precum gonoreea, sifilisul, chlamydia, HIV-ul. Astfel, infecția cu HIV este un alt factor principal de apariție a maladiei, fiindcă HIV-ul cauzează SIDA, care la rândul ei va slăbi sistemul imunitar și va crește riscul de infecție cu HPV;
  • Multe femei care au HPV nu vor dezvolta cancer de col uterin, cel puțin dacă sistemul imunitar este puternic;
  • Dieta neechilibrată poate duce la creșterea riscului de cancer de col uterin. Sunt multe studii care susțin faptul că obezitatea poate fi asociată cu apariția acestei boli;
  • Factorul genetic joacă și el un rol esențial în declanșarea acestei maladii;
  • Sunt și studii care arată că femeile care au luat ani la rând anticoncepționale sunt predispuse acestei boli;
  • Fumatul are un rol important în apariția acestei boli. Astfel, specialiștii susțin că femeile care fumează au un risc de două ori mai mare de a se îmbolnăvi decât nefumătoarele.

Cea mai frecventă cauză a cancerului de col uterin este infecția cu HPV (Human Papillomavirus), care este cauza apariției verigilor - negilor, inclusiv a celor genitali, și poate duce la anumite modificări canceroase la nivelul cervixului uterin.

Simptome

În stadiu incipient, cancerul de col nu prezintă simptome, însă odată cu avansarea celulelor canceroase, este posibil să apară simptome precum: dureri la contactul sexual, sângerare vaginală între ciclurile menstruale sau după menopauză, anumite scurgeri vaginale cu miros neplăcut.

Tratament

Indiferent de metoda aleasă, tratamentul va fi stabilit în funcție de tipul tumorii, stadiul bolii și de prezența sau absența altor comorbidități. Însă, ultimii ani au adus la lumină noi metode de tratament personalizat, acestea fiind mai puțin toxice și având o rată de succes mult mai mare.

Cu toate acestea, de cele mai multe ori tratamentul este chirurgical, histerectomie, însoțit sau nu de radioterapie. Uneori, pacientele pot primi recomandare și de chimioterapie.

Cancerul de col uterin poate recidiva, de aceea este extrem de important ca după ce tratamentul se încheie, pentru următorii doi ani pacienta trebuie să meargă la medic pentru monitorizare la fiecare trei luni. Dacă totul este bine, monitorizarea se poate face la șase luni.

Prevenția

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, medicul coordonator al Programului național de depistare precoce activă a cancerului de col uterin este Dr. Popescu Doina, medic primar Anatomie Patologică: „În cei 5 ani de când a început programul naţional de depistare precoce a cancerului de col uterin, s-au descoperit aproape 1000 de femei care aveau modificări microscopice pe celulele de la nivelul colului uterin, care în timp puteau duce la un cancer, deşi aceste femei nu prezentau simptomatologie. Testul citologic Babes-Papanicolau este un test nedureros, fără riscuri, care poate indica din timp modificări ale celulelor colului uterin și implicit ajută în diagnosticarea precoce și tratarea acestui tip de cancer. Testul este indicat să fie realizat anual, de la debutul vieții sexuale până la împlinirea vârstei de 60 de ani, apoi la 3 ani.

În concluzie, îndemnul este acela de a încuraja femeile să meargă să efectueze testul Papanicolau, deoarece acest test face diferenţa între viaţă şi moarte.”

 

    Surse
  1. Institutului Național de Sănătate Publică (INSP)
  2. Sfatul Medicului
Compartiment Relaţii Publice,
Adriana Bunilă