Consiliul Judeţean Buzău
Spitalul Județean de Urgență Buzău

Ventilator ultramodern pentru Secţia U.P.U.-SMURD

În această perioadă, cea mai mare presiune este pe sistemul medical iar lipsa aparaturii vitale, în contextul pandemiei, poate deveni dramatică. Capacitatea spitalelor de a interveni şi gestiona cazurile de contaminare trebuie cu prioritate întărită, iar medicii, aflaţi în prima linie, au nevoie de toate ajutoarele pentru a putea răzbi.

Recent, secția U.P.U.-SMURD a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău a primit o donaţie importantă din partea Asociației CERT TRANSILVANIA, cu sprijinul General Membrane S.A., care s-a alăturat campaniei inițiată de CERT Transilvania - #SOLIDARI, pentru a veni în sprijinul cadrelor medicale din secţia U.P.U.-SMURD a Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. S-a achiziționat un ventilator tip Crius V6 – non-invaziv/invaziv staționar. Investiţia acestui aparat se ridică la suma de 110.789 lei.

Dr. Adrian Zoican, şeful secţiei U.P.U.-SMURD: „Acest ventilator este vital pentru pacienţii depistaţi pozitiv cu COVID-19, pentru că ei dezvoltă insuficienţă respiratorie severă şi ajung în imposibilitatea de a respira singuri, iar aparatul îi menţine in viaţă. Ventilatoarele susţin funcţionarea normală a plămânilor şi sunt necesare pentru tratarea pacienţilor cu probleme respiratorii, care sunt de regulă o consecinţă nedorită a infectării cu virusul COVID-19. Doresc să mulţumesc Asociaţiei Cert Transilvania, General Membrane S.A pentru această donaţie de maximă necesitate pentru secţia U.P.U.-SMURD, în contextul actual”.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău aduce mulţumiri Asociaţiei Cert Transilvania și General Membrane S.A. pentru implicarea de care au dat dovadă prin donarea acestui ventilator ultramodern pentru secţia U.P.U.-SMURD, care vine în sprijinul pacienţilor.

Este necesară o mobilizare a întregii societaţi româneşti iar dacă fiecare se implică şi ajută sistemul medical, cu siguranţă putem trece mult mai ușor peste această pandemie. De asemenea, trebuie tras un semnal de alarmă în rândul cetăţenilor, fiecare dintre noi, trebuie să respectăm regulile de distanţare fizică, de purtare a măştii de protecţie, de respectare a regulilor de igienă.

Compartiment Relații Publice,
Adriana Bunilă

Galerie

Ventilator ultramodern pentru Secţia U.P.U.-SMURD
Ventilator ultramodern pentru Secţia U.P.U.-SMURD
Ventilator ultramodern pentru Secţia U.P.U.-SMURD
Sus